Acest articol este partea a doua a experienței de la Europa Cup din Genova. Prima parte o găsiți aici.
Prima zi de competiție a fost plină de adrenalină, emoție și entuziasm. V-am zis deja că am făcut riduri de la zâmbetul larg, așa că sâmbătă m-am trezit nerăbdătoare pentru a doua parte a concursului.
La 9:45, cu 30 de minute înainte de start, eram deja cu aparatul foto în mână pozând structurile pentru a 4-a temă de concurs: ”Piante e fashion di un designer italiano”: un display de vitrină pentru un designer italian la alegere. Compoziția trebuia să conțină exact 10 variatăți de plante și să reziste minim o lună. M-am imaginat pe o stradă pietonală în Milano, privind vitrinele Dolce & Gabbana, Versace sau Armani decorate inedit.
Ora 10:50, repede, repede către Auditorium, unde aveau să aibe loc cele 3 demonstrații florale dar și următoarele teme de concurs. Au fost câteva momente de dezorganizare, prima demonstrație începând cu 30 minute întârziere. Pe scenă au apărut Daniela Pighetti și Silvano Erba, profesori ai școlii Federfiori. Fiecare și-a prezentat propriul stil: unul bazat pe culoare celălalt pe formă. Însă e una să auzi (și să înțelegi) designerul vorbind despre ceea ce face, și alta să auzi un traducător, care nu transmite aceeași pasiune pentru ceea ce face. Așa că la mijlocul demonstrației am ales să ies din sală și să pozez în liniște aranjamentele de la tema 4. În timpul demonstrațiilor era mult mai liber și aveam spațiu suficient să surprind fiecare compoziție, iar decorațiunile finalizate în timpul demonstrațiilor erau dispuse apoi în zone luminoase, deci puteau fi analizate îndeaproape.
M-am întors cu gândul la următoarea demonstrație: cea a lui Gregor Lersch. Îl știam foarte bun vorbitor de limba engleză, dar și un didact extraordinar. Eram în rândul 4, cu vedere bună a scenei. Însă cu 5 minute înainte de începerea demonstrației a pornit o alarmă de incendiu. În jur lumea era calmă, însă aveam în gând proaspetele evenimente din țară și m-am uitat rapid după ieșirile de urgență. Vroiam să plec dar asta însemna că îmi voi pierde locul bun din sală. Știți bancul cu femeia de servici violată, care atunci când e întrebată de ce nu a fugit răspunde: În față era violatorul, în stânga zid, în dreapta zid, în spate tocmai spălasem. Cam așa am fost și eu vreo 5 secunde, după care am decis că nu are rost să risc nimic, am lăsat un steag pe scaun cu speranța că îl va ține ocupat și m-am grăbit spre ieșire. Din fericire s-a anunțat alarmă falsă și m-am întors la locul lăsat liber ( și neocupat între timp 🙂 🙂 ). În aplauzele noastre a intrat pe șcenă Gregor Lersch.
Acest om mi-a depășit orice așteptare. În primul rând nu a avut nevoie de traducator: a început în engleză, a continuat în spaniolă, o glumă în germană, apoi una in olandeză, un cuvânt în suedeză, și tot așa. În al doilea rând, știe ce înseamnă spectacol: ne-a ținut pe toți prezenți, atenți, prinși de vraja lui. În 2 ore a finalizat 10 aranjamente florale extraordinare, iar la sfârșit a scos 2 buchete structurale ca și cadou pentru juriu și organizatori. La vederea buchetelor, am observat un ”wow” general, de parcă fiecare și-ar fi dorit să le primească. Și cu o sală plină de floriști și designeri recunoscuți internațional, nu e lucru mărunt. La final, un bine-meritat ropot de aplauze, pentru omul care a câștigat competiția în 1978 și a reușit să rămână în vârf timp de aproape 40 de ani.
O binemeritată pauză prelungită până la ora 17 mi-a permis mai multe carde și plimbări printre flori. Dar începe tema numărul 5 ”Amore e Lussuria”, buchet de mână cu un punct de legare, din 60 de trandafiri în maxim 5 nuanțe, cu durată de viață de cel puțin 4 zile.
Concurenții au ocupat fiecare locurile pe o parte și alta a scenei și start cronometru. Am preferat primele 4 secțiuni, atunci când puteam să privesc îndeaproape fiecare mișcare. Acum eram la 10m depărtare, cu vedere doar către 9 dintre concurenți. (** La următorul eveniment să nu uit să îmi iau un binoclu). Ca la fiecare temă, și acum timpul a trecut pe nesimțite. Inițial mă gândeam că 60 de minute sunt mult prea multe pentru un buchet, mai ales cu acești oameni super experimentați au o îndemânare de invidiat. Dar au folosit fiecare secundă pentru noi detalii. La final buchetele au fost luate de pe scenă pentru a fi jurizate într-o zonă special amenajată (pe care au și închis-o publicului care vroia să fotografieze creațiile, până la finalizarea jurizării).
În curând trebuia să înceapă ultima probă, cea mai dificilă aș zice eu: Primavera a Sorpresa, cutia cu surprize, 45 de minute de a face un aranjament deosebit. Eu eram nerăbdătoare să văd ce vor face concurenții, dacă vor urma prima idee sau se vor copia unii pe alții. Pe ei i-am văzut însă relaxați, discutând unii cu alții, făcând glume, în timp ce în sală veneau rând pe rând elementele pe care ar fi trebuit să le folosească: 2 cutii sigilate, o legătura de Viburnum, una de Curcuma. Apoi fiecare a primit un copăcel de 1.5m, un fel de salcie cu ramurile în jos. I-am văzut că nu dau importanță copacului, cu toate că era ceva deosebit. Probabil de teamă să nu fie penalizați.
S-a dat startul probei și am văzut cu toții componența cutiilor: flori exotice: cale, cymbidium, gloriosa, gerbera (ea nu e chiar exotică, dar se potrivește cu restul florilor), frunze de aspidistra, aralia, asparagus, ferigă. În plus, în cutii se mai aflau: pahare de plastic, burete Oasis colorat, sârmă roz și verde crud, pânză de împachetat, ace cu gămălie colorată, un cub de sticlă cu latura de 20-30cm și o placă de lemn.
Condițiile temei erau următoarele: să se folosească 2/3 din materialele puse la dispoziție și să se folosească neapărat copacul ce nu trebuia deteriorat în nici un fel și nici să fie scos din ghiveci.
A fost un moment de liniște, după care am văzut un soi de disperare. Doar 45 de minute la dispoziție a însemnat că prima idee trebuie pusă în practică, fie că e bună sau rea. Nu a fost timp de planificare și analiză, de stabilit o formă sau o structură care să încorporeze copăcelul într-un mod creativ. I-am văzut ca urmau primul gând de a acoperi plasticul negru al ghiveciului, fie cu pânză sau burete. După 10 minute un concurent încă mai încerca să găsească o variantă care să nu însemne ”pus burete în jurul ghiveciului, pune toate florile pe care le ai acolo, și gata”. Un moment de liniște a fost când o concurentă a început să taie ramurile copacului. Tot publicul a gândit un ”Nuuu, nu fă asta!!”. Au fost câteva idei interesante, dar multe aranjamente au fost copiate după idea colegului de lângă. Sunt sigură că 30 minute în plus ar fi dus la cu totul alte rezultate, la niște aranjamente demne de nivelul competitorilor. Sunt curioasă câți dintre ei sunt mulțumiți de rezultatul probei. Dar sunt sigură că imediat după terminarea ei, concurenții au avut zeci de idei cum ar fi putut să pună în valoare copăcelul.
Toate aranjamentele au fost duse în zona de jurizare, care după cum am spus era închisă publicului. În scurt timp au apărut pe scenă Natalia Zhizhko (Rusia) , câștigătoarea en-titre a Europa Cup din 2011, și Dani Santamaria (Germania), locul 2 la ediția din 2003. Au prezentat câteva modele interesante vizual, dar pe care nu am reușit să le fotografiez. Era deja ora 22 și juriul finalizase notarea. M-am strecurat pentru a fotografia rapid buchetele și copacii.
Ora 23: parada modei cu temă florală și gurmandă, marca Pim van den Akker. Se făcuse deja târziu și aveam de mers 1km până la cazare, așa că am rămas să văd doar primul model. Mi-ar fi plăcut să rămân până la final, dar cu tot cu festivitatea de premiere, ziua ar fi trebuit să se termine în jur de ora 1. Am văzut o parte din competitori întorși în Auditorium îmbrăcați la 4 ace. Uf, îmi doream să stau să văd deznodământul acestor 2 zile nebune. Am mai tras un ochi spre scenă și am fugit.
A doua zi, ora 7 dimineața, Facebook: Mezzofi Tamas (Ungaria) a câștigat Europa Cup 2016, iar România prin Nicu Bocancea a ocupat locul 7, un loc excelent pentru o primă participare la un astfel de concurs.
(Mai jos, creațiile câștigătorului Mezzofi Tamas)
Am luat trenul spre Milano, iar apoi avionul spre București. Am rămas însă cu sufletul acolo, între flori. Abia aștept să mă întorc.